Prima pagină
Istoricul bisericii
Preot
Proiecte parohiale
Rânduieli bisericeşti
Evenimente
Resfinţirea bisericii
(Pentru a vizualiza imaginile, plasaţi cursorul mouse-ului peste acestea spre dreapta şi ulterior spre stânga)


Evenimente:
Hramul Bisericii, 2014

Grecia - 2013

Boboteaza, 6 ian. 2013

Crăciunul. Colinde

Resfinţirea bisericii

Pelerinaj în Grecia

Pelerinaj august 2010

Excursie cu elevii în municipiu şi în judeţ la mănăstiri

Pelerinaj la Iaşi la Sf. Cuvioasă Parascheva 12-14 oct. 2009

Ridicarea crucii pe vechiul loc al bisericii şi cimitirului

Pelerinaj la Slobozia, Bucureşti şi Vâlcea 17-19 aug. 2009

Paştele 2009

Boboteaza 2009

Inundaţiile din 2006


(7 octombrie 2012)

Resfinţirea Bisericii din Ostrov

          Aflat lângă teritoriul stăpânit secolul trecut de vestitul Terente, Ostrovul a ieşit in evidenţă prin tragedia petrecută în 2006 când, în urma cedării digului de protecţie al Dunării, 149 de gospodării au fost distruse, iar tot satul afectat.
          Ostrovul este totuşi cunoscut de istorici prin fortificaţia de epocă romană şi bizantină Beroe situată la cca 3 km de actualul sat. În apropiere s-a descoperit cea mai mare necropolă din sud-estul Europei (peste 1100 morminte), precum și o veche basilică paleocreştină care a funcţionat între secolele IV-VI. Poziţia sa geografică, pe limes-ul danubian, a făcut din Beroe un important loc de escală şi foarte probabil de reparaţii pentru Classis Flavia Moesica. Prezenţa unui cuneus equitum stablesianorum în secolul IV d.Hristos atestă importanţa aşezării, importanţa întărită şi prin includerea sa pe lista sediilor episcopale scytice.
          Renăscând ca sat în prima jumătate a secolului XIX, locuitorii Ostrovului au clădit o mică biserică pe panta unui deal, distrusă din păcate în toamna anului 1916 de trupele bulgaro-germane. După încheierea războiului, creştinii din sat au ridicat o casă de rugăciune, care a fost întrebuinţată pentru cult vreme de 35 de ani. Între anii 1939-1955 a fost ridicată cu mari eforturi actuala biserică parohială din zid de piatră şi acoperită cu tablă. Pentru că în momentul sfinţirii, democraţia populară era în floare, iar colectivizarea forţată producea tragedii familiale si comunitare, nu s-a mai reuşit pictarea bisericii, acest fapt putând fi trecut la deziderate. În anii ’80, un preot slujitor a pictat pe suprafaţa cimentuită câteva scene care nu s-au dovedit trainice şi datorită pigmenţilor folosiţi.
          Practic, Biserica din Ostrov nu a fost împodobită niciodată cu o pictură de valoare, aşa cum ar fi meritat. De aceea, între anii 2009-2012, întregul edificiu al bisericii a intrat într-un proces înnoitor astfel că, în afară de zidurile din piatră, totul a fost schimbat: acoperişul, podeaua, ferestrele, instalaţia electrică şi termică, iar interiorul a fost pregătit pentru pictură în tehnica fresco, realizată de Maestrul Dan Mănăstireanu din Buşteni. De asemenea, aspectul exterior a fost schimbat, fiind realizată o combinaţie plăcută între piatră naturală şi tencuială decorativă. Toate aceste lucrări au fost realizate în principal cu ajutorul comunităţii, şi este cu atât mai impresionant cu cât, în urmă cu puţini ani, aceasta comunitate a fost afectată de tragedia potopului dunărean. (vezi poze pe http://www.parohiaostrov-tulcea.ro/eveniment1/eveniment1.htm).
          După ce toate aceste lucrări au fost terminate, se cuvenea ca ele să fie sfinţite. De aceea, pe data de 7 octombrie 2012, P.S.Dr. Visarion, Episcopul Tulcii, împreună cu alţi 23 de clerici a resfinţit Biserica parohială, răspunzând astfel doriţei comunităţii locale de a avea un locaş de cult adecvat destinaţiei sale.
          Practic, evenimentul a început din seara zilei precedente, când au fost aduse de la Mănăstirea Cocoş raclele celor patru sfinţi martiri din secolul al IV-lea. După slujba de seară, săvârşită de cinci preoţi, credincioşii au putut să se reculeagă toată noaptea la căpătâiul Sfintelor Moaşte, Biserica fiind deschisă pe tot parcursul nopţii.
          A doua zi, cei peste 800 de credincioşi din localitate dar şi din împrejurimi, au putut participa la slujba de Resfinţire a Bisericii şi a picturii interioare, urmate de Slujba Sfintei Liturghii, în cadrul căreia a fost hirotonit un diacon. Beneficiind şi de o vreme frumoasă, credincioşii participanţi s-au putut bucura de această rugăciune, mulţumind lui Dumnezeu că au prins această sarbatoare, aşteptată de atâta vreme.

          Pr. Emil Ionescu


 
Prima pagină | Istoricul bisericii | Preot | Proiecte parohiale | Rânduieli bisericeşti | Evenimente
Biserica ADORMIREA MAICII DOMNULUI din Ostrov, judeţul Tulcea
© 2010-2013 www.parohiaostrov-tulcea.ro